Au trecut unsprezece zile din noul an. Dar, azi, când am mers să semnez niște acte, sus, la dată am trecut anul … 2020. Acest lucru m-a determinat să scriu aceste rânduri. Oare, atât de mult să ne fi marcat acest an? Oare subconștientul nostru nu poate trece peste acest an care va râmane în istorie?
În sport, acest an a lăsat urme adânci. EURO 2020, Jocurile Olimpice, Wimbledon, evenimente uriașe ce nu s-au mai disputat. Stadioane , săli de sport, patinoare, arene de tenis, toate goale-goluțe. Timpul s-a oprit în loc. Șocul trăit în urma pandemiei nu a venit doar din zona de sănătate. Cu toții am resimțit , în domeniile noastre, schimbări drastice. Dar parcă pedeapsa primită a fost una prea mare: restaurante închise, teatre, cinematografe, terenuri de sport , închise și ele, locuri de joacă pustii, emisiuni de televiziune făcute de acasă, concertele anulate, etc.
În anul abia încheiat, mulți dintre noi au pierdut oameni dragi din cauza acestei nenorociri. Și mai mulți au rămas fără locuri de muncă. Planeta a fost zguduită din temelii. În cazul meu, meseria pe care o iubesc foarte mult și o practic de 10 ani, cea de antrenor de fotbal, deocamdată de copii, a fost și ea extrem de afectată. Restricțiile impuse în urma pandemiei SARS COV 2, au afectat decisiv sectorul juvenil.
De multe ori am trăit drame alături de puștii pe care-i antrenez, și nu numai. Adevărate drame, atunci când le spuneam că fotbalul este închis. Da! El, chiar el, fotbalul, care nu mai fusese niciodată în istorie închis! Nici măcar pe timp de război . Și mai rău a fost atunci când trebuia să-i păcalesc că el se va redeschide curând. Dar asta nu s-a mai întâmplat. 
A fost un an în care ne-am antrenat, de foarte multe ori, prin intermediul internetului, un an în care ne-am schimbat numai afară ca să ne putem “juca”, un an în care am stat numai cu mască, un an în care nu am știut cum mai arată un meci oficial, un an în care am dezinfectat mingi. Pentru acești copii, dar și pentru noi, toti oamenii din jurul fenomenului fotbalistic, lipsa bucuriei de a marca un gol, de a merge într-un turneu, de a câștiga, de a pierde, sau chiar de a privi un clasament după etapa abia terminată, ne-a afectat foarte mult psihicul.
A fost un an extrem de greu pentru cei care trăiesc aceste sentimente zi de zi, care se hrănesc cu emoțiile create de un sport. Știu, poate de neînțeles pentru cei din birouri. No offense. A fost un an în care nu ne-am putut saluta colegii, prietenii și nici copiii pe care îi instruim. A fost o încercare la nivel mental. Comportamentul nostru s-a schimbat, în rău. Vizibil afectați emoțional, chiar dacă nu ne-am dat seama de fiecare dată, am devenit irascibili, neînțelegători, stresați, anxioși. Este normal, pentru că de-lungul întregului an au planat foarte multe suspiciuni. Când trecem peste? Mai rămânem cu locul actual de muncă? Copiii mai vin la antrenamente? Falimentăm? Ne închid? Iar vom sta în case? Tot în 10 inși ne putem antrena? Etc. Toate aceste frământări interne ne-au afectat în mod cert.
Acum când privim înapoi, am face o mare greșeală dacă am încerca să dăm uitării acest an. Dacă l-am băga sub preș. Dacă l-am șterge din viața noastră. Nu, el a fost acolo. În urma lui, trebuie să înțelegem ce ni s-a întâmplat, să tragem concluzii, să devenim mai înțelepți, mai experimentați , și cel mai important, să ne bucurăm că … AM REZISTAT. Anul trecut, așa cum a arătat el, nu a venit întâmplător. Nimic nu este întâmplător.
În încheiere, vreau să fiu iertat de cei pe care i-am supărat în 2020, și să le mulțumesc mult tuturor celor care au empatizat cu mine, mi-au fost alături până la final, m-au înțeles, ajutat și susținut. Vreau să le mulțumesc copiilor, părinților, bunicilor, antrenorilor, administratorilor de baze, pentru că fără ei nu am fi putut să ne desfășurăm activitatea în 2020 și nici să mergem înainte spre … 2021! LA MULȚI ANI !
Dan Chilom Academy 