Întâlnirea cu Jari Litmanen

M-am decis să pun în rânduri una dintre cele mai frumoase întâmplări trăite de mine în cariera de fotbalist.

Era sezonul 2008-2009, evoluam în prima ligă finlandeză pentru IFK Mariehamn, o echipă care juca în campionatul finlandez de fotbal, deși, geografic vorbind, orașul Mariehamn se afla pe insula Ăland și aparținea de Suedia. O ciudățenie😊. Am fost adus în a doua etapă a sezonului, deoarece la club avuseseră loc câteva schimbări majore, perioada de pregătire nu dădea speranțe mari, iar conducerea se temea ca echipa să nu retrogradeze. Tot atunci, portarul titular, un puști de 19 ani, își rupsese piciorul într-un meci din Cupa Ligii, iar postul rămăsese descoperit. Sezonul nu a fost unul strălucit pentru “alb-verzi”, cu evolutii sinusoidale în prima parte a campionatului, dar, ușor, echipa și-a remediat jocul și până la urmă și-a îndeplinit obiectivul, acela de a evita retrogradarea. Pentru mine a fost o experiența unică, extrem de interesantă, exotică, inedită, dar și frumoasă (…)

Aș vrea să vă povestesc un episod de care-mi voi aduce aminte cu placere toată viața mea. Urma penultima etapă de campionat, în deplasare cu cei de la FC Lahti, echipă de care tot românul aflase în campania Stelei din ‘86. Formația din Lahti avea neaparat nevoie de un rezultat pozitiv, pentru a se califica în Cupa UEFA. Noi, cei de la IFK, trebuia să ne salvam de la retrogradare, lucru care s-a și întâmplat în ultimul joc de acasă, împotriva celor de la Honka, grupare care avea să piardă titlul de campioană în acel joc, în favoarea celor de la
Inter Turku, iar Mariehamn să se salveze în extremis. 🙃 Așadar, am plecat cu avionul, pentru că altfel nu prea aveai cum să te deplasezi de acolo, spre Lahti, un oraș cu o mare istorie sportivă, mai ales în tot ceea ce înseamnă sporturile de iarnă. Stadionul avea o capacitate de 15000 de locuri și era situat într- o locație de vis, sub o pistă de sărituri cu schiurile.

Toată delegația știa că, la echipa adversă, se întorsese din acel sezon, regele fotbalului din “Țara celor o mie de lacuri”, pe numele său: Jari Litmanen. Cel mai mare jucător de fotbal al Finlandei. Numai când spui că a făcut istorie în tricoul lui Ajax Amsterdam din acea perioadă, când spui FC Liverpool sau FC Barcelona. Când spui câștigător de Champions League în 1995 cu Ajax, golgeter al competiției , Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală sau Cupa UEFA , sau nenumărate titluri de campion și Cupe în Olanda… spui un as al sportului rege. Un mare decar al anilor 1990-2000. O legendă. Avea 36 de ani la momentul acela. Cum am ajuns la stadion, ne-am uitat pe echipa adversă și… mirare! Era rezervă. Am răsuflat ușurat. 🙃

În minutul 57 al partidei, la scorul de 1-1, am trăit ceva unic. Întreg stadionul s-a ridicat în picioare, niște sirene ca de război au început să urle… Intra Jari Litmanen! În concentrarea meciului, nu mi-am dat seama ce se întâmplă decât în momentul în care crainicul arenei a început să-i scandeze numele, o dată cu el și cei 9000 de spectatorii, veniți la meci în seara aceea. Jocul lui era din altă lume, în ciuda vârstei. Nu intra foarte mult în contact cu adversarii, dar în momentul când avea mingea în posesie, făcea diferența, și o făcea cu clasă. Din nefericire pentru noi, el a centrat impecabil la golul marcat de Rafael, un atacant foarte bun a lui FC Lahti, care aducea victoria pentru gazde în minutul 90. 2-1.

A fost o seara tristă pentru mine, pentru că am pierdut, la limită, o partidă importantă , dar o seara pe care nu o voi uita, cum spuneam și mai sus, niciodată . 🙏 Chiar am avut ocazia să schimb câteva vorbe cu Jari, după meci, la centrul terenului, atunci când toți urmăream cu mare interes celelalte rezultate din campionat care rulau pe uriașa tabelă de marcaj. Era extrem de natural, pozitiv, și respectuos, arăta ca un adolescent cu un chef nebun de fotbal în ciuda anilor de glorie pe care-i căra în spate și a trofeelor cu greutate din vitrina sa.

**
După ani, mă bucur că pot scrie câteva rânduri despre o poveste frumoasă trăită pe propria-mi piele, acolo în “dreptunghiul verde” , unde mă simt cel mai bine și de care îmi este foarte dor în aceste momente. Dan Chilom.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: