
Buna ziua, Dorinel! Îti mulțumim că ai acceptat să răspunzi întrebărilor noastre:
DCA: Dorinel, inevitabil te vom întreba de situația mondială prin care trecem cu toții, cum se descurcă fotbalul în contextul pandemic, și ce sfaturi le dai copiilor care practică sport în această perioadă grea?
DM: Sigur că fotbalul e acum într-o situație ciudată. Problemele generale nu puteau ocoli fenomentul fotbal dar iată că mai peste tot s-au găsit soluții ca jocul să continue, asta chiar și în condițiie în care tribunele sunt goale. Copiiilor și mai ales părinților lor le-aș spune totuși să fie încrezători, să aibă curaj că prin sport se pot reechilibra pshihic ca să reziste în aceste momente grele. Să fie precauți, dar încrezători.
DCA: Cum ti s-a părut fotbalul românesc în anul 2020? La nivel de club.
DM: La nivel de club fotbalul românesc a fost de asemenea afectat de pandemia de coronavirus dar cu toate acestea am observat o aplecare a majorității cluburilor spre o eficientizare a cheltuielilor cu jucătorii iar acest lucru nu a fost neapărat ceva negativ. Chiar dacă nu s-a mai cheltuit mult, mare parte dintre cluburi au reușit ca pe teren să ofere spectacole agreabile. Iar faptul că meciurile sunt televizate vine să mai umple din amărăciunea faptului că spectatorii nu pot fi prezenți în tribune. Acum se vede mai bine cine știe să conducă un club, în momentele grele.
DCA: Ești jucătorul cu cele mai multe selecții la echipa națională a României. Se putea obține mai mult în aceasta toamnă cu actuala echipa națională ?
DM: Sigur că se putea obține mai mult, dar cu siguranță că sunt probleme la care trebuie să răspundă cei ce conduc fotbalul românesc. Acum se poate vorbi despre o lipsă și mai acută a ariei de selecție decât cea pe care o aveam noi atunci când am alcătuit Generația de Aur (jucam majoritatea la cluburi puternice iar în țară campionatul era disputat). Poate că și la asta pot contribui, să refacem școlile de fotbal private și să le dăm consistență, copiii să poată face pasul real spre fotbalul mare.
DCA: Spune-ne care a fost cea mai frumoasă perioadă din lunga și încununata ta carieră de fotbalist ? 😊
DM: Pai excluzând cariera de la echipa națională, care pot spune ca a fost ceva unic, perioada din Germania a fost deosebită.
DCA: Cel mai mare jucător împotriva căruia ai jucat?
DM: Cel mai mare jucător, ce să zic? Au fost mai mulți: am jucat împotriva unora dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii, atât cu echipa națională cât și cât timp am evoluat în Bundesliga. Au fost printre ei campioni mondiali precum Hassler, Ilgner, Sammer sau Mathaus, apoi Zidane, Gascoine, Totti. Practic din 1991-2002 am jucat împotriva a tot ce a avut mai bun fotbalul Mondial. Nu pot să nu îmi exprim enormul regret vizavi de dispariția lui Diego…a fost uriaș! 🥲
DCA: Cum apreciezi evoluția bună a fostei tale echipe CFR Cluj, atât pe plan intern cât și pe plan internațional în ultimii ani ? Care este secretul?
DM: CFR are stabilitate la nivelul conducerii, atât celei de top, oamenii potenți financiar, cât și la nivelul băncii tehnice, unde, întâmplător sau nu, este tot un representant al Generației de Aur. De asemenea faptul că reușesc rezultate în plan international vine să umple visteria clubului, ceea ce nu se întâmplă la alte echipe.
DCA: Fotbalul românesc se pare că se scufundă și mai tare de la an la an. Pierdem poziții în clasamentul coeficienților, nu mai ajungem decât cu o singură echipă în grupele europene. Din punctul tău de vedere, care este problema majoră și de ce am ajuns în această situație critică?
DM: Am ajuns în situația critică pentru că nu există o politică coerentă pentru întreg fotbalul românesc. Se impune o analiză profundă, transparentă, a cauzelor și neapărat o analiză a posibilelor soluții. Și una și alta trebuie făcute cu responsabilitate și cu termene fixe în cazul soluțiilor, care să fie respectate.
DCA: Având în vedere că interviul va fi citit de o mare parte dintre copiii legitimați la Școala de Fotbal Dan Chilom dar și de părinții acestora, as vrea să te întreb despre jucătorul crescut la clubul nostru, Dobre Fernando. L-ai antrenat la CSM Reșița, în Liga 2, iar pentru el ai devenit foarte repede un idol. Cum l-ai cataloga în două – trei cuvinte și dacă ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți copii de la clubul nostru?
DM: Dobre este un jucător talentat, are multă calitatea, e bine pregătit din punct de vedere tehnic dar mai are de lucru la partea de pregătire fizică. E foarte important cine îl va antrena de aici înainte, să îi pună în vedere calitățile și să îi refacă părțile unde e deficitar.
DCA: Dorinel pentru tine urmează o perioadă importantă. Ai dezbrăcat treningul de tehnician și ți-ai pus costumul de politician. Candidezi la Cluj pentru un post de senator. De ce ai ales acest drum, și cum vei ajuta sportul / fotbalul din postura de senator?
DM: Ca politician am un plan clar. Vă pot da câteva dintre principalele mele proiecte: In primul rând mă gândesc la Legea Sportului. Aceasta trebuie modificată și clarificată în spiritul realităților actuale din sport. Respectiv facilități pentru firmele care vor să investească în fenomenul sportiv, aceastea să poată contribui substanțial prin cotă parte din profit. De asemenea sunt preocupat de o inventariere clară a bazelor sportive și apoi de realizat în mod rapid o prioritizare a dezvoltării centrelor de copii și juniori, principala pepinieră pentru creșterea fotbaliștilor. Voi încuraja școlile private, care au nevoie de sprijin real. Nu în ultimul rând, mă preocupă să se identifice în mod clar potențialul olimpic și funcție de răspuns că se creeze centre olimpice eficiente, dacă este cazul în mai multe zone ale țării, acolo unde fie clima fie altitudinea să constituie avantaje.
Îți mulțumim, Dorinel !