de Ioan Chilom 🖋
Dinamo – Inter Milano 2-1, Dinamo – Hamburg , deținătoarea Cupei Campionilor 3-0, Dinamo semifinală de Cupa Campionilor, Dinamo 18 titluri de campioană a României, 13 Cupe ale României , 2 Supercupe. Cea mai bună reprezentare în echipa națională. Nelu Nunweiller, Pârcălab, Dumitrache, Dinu, Lucescu, Deleanu, Lupescu, Sabău, Raducioiu … doar câteva nume din zecile care au îmbrăcat tricoul tricolor venind din curtea lui Dinamo.
Atâta timp cât această echipă a fost condusă de oameni serioși , echilibrați, cu personalitate, interesați doar de binele lui Dinamo, lucrurile au decurs într-o deplină concordanță cu cerințele fotbalului profesionist. După revoluție, treaba s-a schimbat. Era firesc. Statul n-a mai fost interesat să susțină cluburile care făcuseră istorie pentru România, căci nu e de colea să ai în palmares o Cupă a Campionilor Europeni, o finală și două semifinale de competiții europene intercluburi, iar grupările importante, Steaua, Dinamo, U. Craiova, Rapid, fără mijloacele necesare, au luat-o, ușor,ușor, la vale, mai ales în Europa. La Dinamo au apărut alte interese, pur și simplu mercantile, negoțul cu jucători devenind deosebit de profitabil. Și mulți s-au îmbogățit de pe urma centrului de copii și juniori în care nu s-a investit mai nimic. Dar doar ei și-au umflat conturile, clubul devenind treptat tot mai sărac. După ceva ani, s-a ajuns la insolvență. Dinamo în insolvență!
Dinamo care valorificase jucători de zeci de milioane de dolari sau euro. Cu chiu, cu vai, după ani de suferință , se scapă de spectrul falimentului – meritul lui Negoiță? Hmmm, poate! Dar care ulterior a vândut tot ce s-a putut pentru a-și recupera banii. Să amintim doar de vânzarea “bizonului” pe 250.000 de euro, o sumă modică pentru valoarea de atunci a acestui fotbalist, sau Nedelcearu, sau Anton… etc.
Și dintr-o dată patronul Negoiță s-a hotărât să vândă clubul. Pe un leu anunța el generos. Dinamo pe un leu?!? Fără a spune vreodată ce era dedesubt , nisipurile mișcătoare , datoriile de milioane. S-a declanșat o adevărată nebunie pentru a găsi un cumpărător. Până una-alta, suporterii au pus umărul strângând bănuț cu bănuț și plătind licența de club profesionist. Au plătit chiar și salariile jucătorilor, dar di salariile oamenilor de la club. O adevărată lecție oferită de suporterii dinamoviști care au vândut meci de meci bilete virtuale pe bătrânul și obositul stadion din Ștefan cel Mare, astfel ținând în viață clubul. Dinamo, o grupare puternică, rasată, performantă, cu carte de vizită, invidiată de mulți, să stea la mila suporterilor, pentru care trebuie să ne dăm jos pălăria ! Și dintr-o dată apar salvatorii , pe cal alb. Cu un anumit Cortacero în frunte!
Un spaniol de care n-a auzit nimeni în lumea fotbalului. Și patronul Negoiță se spală pe mâini și-i pasează clubul. Pe Dinamo! Unui străin, unui neica-nimeni , unui gogoșar și mincinos. L-a verificat Negoiță pe Cortacero, i-a cerut o garanție bancară prin care să facă dovada că are ce promite? De unde! Și spaniolul începe sarabanda păcălelilor. Îl păcălește pe Contra, păcălește o sumă de jucători străini cu o oarecare carte de vizită, momindu – i cu salarii uriașe pentru Liga 1, păcălește angajații, suporterii, pe toatâ lumea. Apoi dispare. Niciun salariu plătit timp de trei luni de zile. Dinamo este cu un picior în groapă , de care atârnă un mare bolovan: datoriile.
FRF-ul amenință cu depunctarea , Cortacero promite la nesfârșit. Din Spania, desigur. Cine îl vede?! Și suporterii pun iar mână de la mână și salvează Dinamo de la depunctare. Sincer, ne așteptam ca și alți “dinamovistii adevărați” să pună umărul. Recunoștință e floare rară. Ce urmează? Borcea anunță fără emoții falimentul. Tocmai el! Contra a plecat. Echipa se exprimă modest. Jucătorii străini , cei care au mai rămas, nu se vor mai întoarce la pregătire.
Mai ajunge marele club (cândva) la sfârșitul sezonului? Nu știe nimeni. Ridicări din umeri, lacrimi in colțul ochilor. Merită oare acești minunați suporteri ai roș-albilor așa ceva? Merită Dinamo așa ceva după 72 de ani de istorie?!