Uimitoarea poveste din Herzogenaurach !

Adidas și Puma. Două dintre cele mai mari branduri de echipament sportiv din lume. Dar câtă lume știe tulburătoarea poveste începută acum peste 70 de ani , într-un orășel din Bavaria , de lângă München? Adolf și Rudolf Dassler, doi frați care conduceau o afacere în Herzogenaurach, o companie care producea încălțăminte … unde? În spălătoria mamei lor. Adolf era cel care fabrica la propriu încalțămintea, era și designer, iar Rudolf cel care se ocupa cu vânzările. Peste decenii aveau să ajungă doi giganți pe piața echipamentului sportiv, creând al doilea , si al treilea brand în topul mondial. Dar separat!

Două sute de mii de perechi vândute pe an

Anul 1936, aduce pentru Dassler Brothers Sports primul succes de răsunet la J. O. de la Berlin, acolo unde atletul Jesse Owens câștigă 4 medalii de aur, încălțat cu adidașii produși în micutul orășel german. Din acel moment, discutam despre începutul unui grandios proiect, care avea să vândă nu mai puțin de două sute de mii de perechi de încălțări pe an. Atentie, vorbim de anii 1930.

Războiul al 2-le-a Mondial

Al doilea război mondial aduce și ruptura dintre cei doi frați, care se înscriu în partidul nazist, iar fabrica de încălțăminte de pe malul râului Aurach din orășelul Herzogenaurach, devine pentru câțiva ani, depozit de armament. Ruptura dintre cei doi a fost îndelung comentată la acele vremuri, nimeni neștiind exact care a fost adevarul. Sunt voci care spun că mișcarea a fost una politică, dar nimeni nu a clarificat vreodată acest aspect. Cert este că în anul 1948, cei doi frați s-au separat, unul deschizându-și firma pe malul nordic al râului Aurach, iar celălalt pe malul sudic. Cum s-au numit companiile? Ați ghicit. Adidas era firma lui Adolf, rezultând din combinatia numelui Adolf Dassler, (adidas) iar Rudolf , Ruda , mai târziu schimbând numele în Puma, și totodată aducerea în prim plan al logo-ului celebru, cu minunata felină sud-americană.

Sportivi celebri încălțați cu adidașii fraților Dassler

A urmat expansiunea celor două branduri pe piața sportivă a acelor vremuri, o piață săracă în echipament de calitate. Bătălia pentru numele grele avea să înceapă o dată cu umplerea vistieriei celor două companii, și pomparea banilor în publicitate. Nume grele ale timpurilor aveau să încalțe, pentru mulți bani la vremea aceea, ghete de fotbal, adidasi de alergare, sau chiar pantofi de stradă tip sport. Pele, Maradona, Franz Beckenbauer, Mohammad Ali sau Boris Becker. Ce sportivi ! Doar câțiva dintre cei care semnau contracte de sponsorizare cu Adidas sau Puma.

Pele și minutul de aur

La finala Campionatului Mondial din 1970, în meciul cu Italia, Pele, cel mai mare fotbalist al vremurilor de-atunci, face un gest care avea să deschidă o nouă eră în marketingul sportiv. Înainte de fluierul de început al partidei, brazilianul avea șireturile desfăcute la ghetele cu care avea să joace. Îl roagă pe centralul partidei Rudi Glöckner , să nu fluiere startul până când nu apucă să se lege, astfel timp de secunde bune, tot mapamondul avea să vadă ghetele Puma cu care era încăltat marele Pele, și cu care avea să deschidă scorul finalei în minutul 18.

Adolf și Rudolf nu au vrut să se împace niciodată.

Au murit în anii ‘ 70, înmormântați fiind în cimitirul din Herzogenaurach, nu unul lângă altul , ci tot la sud și la nord.

Celebritatea din zilele noastre

Azi, vorbim despre doi coloși în industria brandurilor de sport și nu numai. Echipe faimoase poartă sigla celor două firme pe piept. Real Madrid, Manchester United, Juventus Torino, Bayern München, Arsenal Londra, Ac Milan, Borussia Dortmund și lista poate continua și cu echipe naționale celebre. Un alt aspect important este acela că, Adidas este firma care a produs mingiile oficiale pentru toate competițiile organizate de UEFA după război. Campionatul Mondial , Campionatul European, Cupa Campionilor Europeni, Champions League , Europa League, Cupa UEFA, Supercupa Europei, Cupa Intertoto, Cupa Cupelor, Nations League sau Conference League. Fotbaliști de geniu precum Zinedine Zidane, David Bechamp sau Thierry Henry au contracte pe viață cu cele două mari companii înființate în 1948, în orăselul Herzogenaurach, pe malul râului Aurach din Bavaria, Germania. 🙂

by Dan Alexandru Chilom

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: