Capcana schimbului de generație

de Dan Chilom Ce plusuri avem după mandatul lui Mirel Radoi la cârma naționalei? Păi avem câteva, indiscutabil. Schimbarea de generație, un Iannis Hagi într-o formă excelentă, o linie de mijloc cu o creativitate bună și cu o clarviziune peste media ultimilor ani, jucători tineri veniți de la naționala de U21, debutul lui Sali. Da.Continuă lectura „Capcana schimbului de generație”

“Regele” poate fi contrazis !

de Dan Chilom Da, Hagi poate fi contrazis , dacă ai argumente, și nu numai el, dar și sistemul actual de pregătire a tinerilor, ba chiar al copiilor. La ce mă refer? La pregătirea fizică a viitorilor noștri fotbaliști. De ce nu acordăm mai mult timp pregătirii fizice încă de pe timpul junioratului, și insistămContinuă lectura „“Regele” poate fi contrazis !”

De ce Dan Petrescu?

Zilele astea, în afară de colinde și de reclame lacrimogene, auzim tot mai des că naționala va avea selecționer. Chiar Moșu ar putea pune o vorba bună, nu?  În pole position este Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, care este dorit cu insistență de conducerea FRF, și de la care se așteaptă răspunsul final. Mult așteptatul răspunsContinuă lectura „De ce Dan Petrescu?”

Uimitoarea poveste din Herzogenaurach !

Adidas și Puma. Două dintre cele mai mari branduri de echipament sportiv din lume. Dar câtă lume știe tulburătoarea poveste începută acum peste 70 de ani , într-un orășel din Bavaria , de lângă München? Adolf și Rudolf Dassler, doi frați care conduceau o afacere în Herzogenaurach, o companie care producea încălțăminte … unde? ÎnContinuă lectura „Uimitoarea poveste din Herzogenaurach !”

Munti, un exemplu de urmat! ⚽️

Buna ziua, Dorinel! Îti mulțumim că ai acceptat să răspunzi  întrebărilor noastre: DCA: Dorinel, inevitabil te vom întreba de situația mondială prin care trecem cu toții, cum se descurcă fotbalul în contextul pandemic, și ce sfaturi le dai copiilor  care practică sport în această perioadă grea? DM: Sigur că fotbalul e acum într-o situație ciudată.Continuă lectura „Munti, un exemplu de urmat! ⚽️”